Astăzi aducem în prim plan cinematografia românească, dar și muzica clasică românească. În această toamnă, va fi lansat primul film artistic despre viața marelui George Enescu, numit „Enescu, jupuit de viu”, o producție care promite să dezvăluie laturi necunoscute ale marelui compozitor, un geniu al muzicii și o personalitate complexă a culturii românești. În platoul Infochannel, cel care a dat naștere acestui proiect -Toma Enache – un regizor vizionar, care a captivat publicul cu filmele sale pline de profunzime și emoție.